joi, 5 februarie 2009

Iliuţă

Deschise întâi un ochi, apoi pe celălalt, se luminase de ziuă, probabil de ceva timp fiindcă auzea de undeva de afară lătratul câinelui. Se întinse cât plapuma, apoi se ghemui înapoi să mai simtă câteva clipe căldura patului. Trebuia să se fi trezit mai devreme, acum îl va certa tata, dar mama îi va lua partea, aşa, ca întotdeauna.
Privi în jurul său în cameră. Era singur, dar desluşi afară vocea fratelui mai mare. Râdea cu poftă, da, şi tata era cu el, vorbeau tare şi râdeau. Care să fie motivul ? Se ridică în mâini pe marginea ferestrei, suflă uşor în geamul îngheţat, netezi cu podul palmei micul ochi de sticlă şi privi în curte.
Ninsese toată noaptea, acum o zăpadă pufoasă acoperea aleea, copacii, curtea de păsări, până şi lădiţa căţelului. O zăpadă pufoasă, albă şi...rece...gândi Iliuţă şi se acoperi cu plapuma până peste cap. Rămase aşa câteva minute, apoi se ridică din nou la fereastră. Undeva, în stânga, îşi zări fratele şi tatăl. Roşii în obraji, cu capetele descoperite, în cămaşă şi cojocel, eliberau aleea de zăpadă. Da, asta era treaba lui, dar nu simţi nicio părere de rău, deşi promisese de cu seară. În plus, cei doi se părea că nu sunt deloc deranjaţi de preluarea neaşteptată a treburilor sale. Se aşeză mai bine cu coatele pe marginea ferestrei şi se mulţumi doar să-i urmărească. Sunt îmbrăcaţi de sărbătoare, se încruntă uşor şi numără ceva pe degete încercând să afle în ce zi din decembrie erau. Repetă numărătoarea de câteva ori până pierdu şirul şi renunţă.
Zâmbi, faţa i se lumină, întinse mâna sub plapumă, căută în stânga, apoi în dreapta, pipăi ceva cald şi blănos, prinse cu grijă micul animal şi-l trase la lumină. Pisoiul miună încet, iar Iliuţă îl aşeză pe pervaz să vadă şi el afară. Puţin dezorientat, cu părul zburlit şi ochii lipiţi de somn, acesta se întinse, căscă şi îşi căută din nou locul la căldură. Baiatul îi atinse nasul cu degetul, dar pisoiul i-l îndepărtă cu lăbuţa şi se trase înapoi spre plapumă.
În pragul uşii, mama îi privi dojenitoare: ”Iliuţă, de câte ori am vorbit noi să nu mai ţii pisica în pat ? Ştii că i-ai promis tatei că îl vei ajuta să dea zăpada, el şi Andrei sunt treziţi dis-de-dimineaţă şi niciunul dintre ei nu te-a văzut cu mătura în urma lor. Se poate asta, dragul meu ? Tata ţi-a dăruit pisoiul, iar tu ai promis că azi, măcar azi, îl vei ajuta. Aşa e, Iliuţă ?”. Băiatul coborâ ochii şi nu îndrăzni să-şi privească mama, scăpându-i zâmbetul fluturat pe buzele ei. ”Da, mamă, am promis, îl voi ajuta chiar acum sau poate mâine. Da, mâine…”.
Uşa se deschise şi în cameră păşi tatăl, ocoli masa şi veni direct către pat. Iliuţă făcu ochii mari şi-l privi fix, aşteptând cearta binemeritată. Tatăl, însă, întinse mâinile, îl ridică până la tavan şi-i zâmbi larg: “Bună dimineaţa băiatul tatii, ce greu te-ai făcut…creşti de la o zi la alta. Eşti mare de-acum, Iliuţă, aproape bărbat..”. Agăţat de gâtul tatălui şi rotit în aer de acesta, cu obrajii departe de mustaţa lui ţepoasă, băiatul întinse larg mâinile imitând un avion. Tatăl îi prinse jocul, îl ridică şi coborî de câteva ori într-un zbor imaginar deasupra camerei.
Revenit în pat, Iliuţă îşi privi părinţii şi fratele mai mare. Toţi îi zâmbeau, tatăl căută într-un sertar şi îi întinse o cutie de carton frumos colorată. Zâmbi şi el, oarecum nedumerit, deschise cutia şi aruncă o privire înăuntru. Alese la întâmplare una dintre cele câteva sârme subţiri, o prinse între două degete scoţând-o mirat din cutie, apoi ridică ochii către ai lui. Nemaiputându-şi stăpâni râsul, Andrei scăpără un chibrit şi aprinse sârma. Fascinat de buchetul steluţelor, Iliuţă încremeni cu mâna pe cutia de artificii. Da, auzise de aceste minunăţii încă de acum un an, un copil din vecini primise o cutie asemănătoare. Nu au reuşit să aprindă vreuna, probabil şi pentru că le scăpaseră în zăpadă când au fugit pe terenul din curtea şcolii. Acum, însă, ţinuse una aprinsă în mână. Se uită repede în cutie, ar fi vrut să ştie câte mai sunt, dar îi este aşa ruşine să le numere pe degete…
Intuind gândurile băiatului, tatăl deschise sertarul şi îi arătă încă două pachete: “Cred că îţi vor ajunge până la Anul Nou…le ţinem aici în sertar de ceva timp, sunt toate ale tale, de azi eşti băiat mare, uite, poţi aprinde şi tu una. În plus, azi e şi Crăciunul, le aprindem pe toate dacă vrei”.
Mai târziu, după masă şi tort, Iliuţă adormi strângând la piept cutia cu artificii. De azi e băiat mare, la toamnă va merge la şcoală. Aşa să fie, îi va place, sunt toţi copii de vârsta lui acolo, ştie asta de la Andrei.
La picioarele sale, sub plapumă, pisoiul îşi întinse lăbuţele şi adormi la rândul său sforăind uşor. Pentru amândoi grijile sunt încă departe de a începe…
Loading...