miercuri, 26 august 2009

Cărţile dragi

Am avut de curând plăcuta şi inedita ocazie să rearanjez în bibliotecă o parte din cărţile strânse de bunicii mei din 1940 până prin 1998. Am găsit cărţi valoroase, de care ştiusem cândva, dar pe care le uitasem. Nu sunt legate în ediţii de lux, cu piele sau coperţi cartonate, ci sunt cărţile copilăriei mele. Am mângâiat şi am şters de praf zeci de volume, asupra fiecăruia m-am aplecat cu emoţie şi respect. Pentru fiecare carte de care mi-am amintit că am citit-o cândva am sărit în timp, poate 15, poate 25 de ani. Am zâmbit aducându-mi aminte cum citeam Winnetou sau Cei trei muşchetari aproape în fiecare vacanţă de vară, fără a mă plictisi sau fără a avea vreo clipă senzaţia de deja-vu. Pur şi simplu le citeam, aveam timp, zilele de vară ale copilăriei erau aşa de lungi... Am răsfoit Jules Verne, volumele legate frumos, cartonate, cu ilustraţii, le citeam în nopţile de iarnă cu lanterna pe sub plapumă, da, pe vremea aceea se întrerupea lumina ore în şir. Ştiu că uneori învăţam pentru admiterea la liceu cu cartea de română peste vreun roman de care nu mă puteam dezlipi până la final. Un ochi acolo, un ochi pe cartea de română. Am găsit cărţi vechi, din anii războiului, adunate cu trudă şi stăruinţă de bunici în rafturile bibliotecii. Deschizându-le, unele purtând marca vreunui anticariat, m-am întrebat cu duioşie câţi oameni s-au bucurat de paginile acelor cărţi înaintea mea, acum aproape 70 de ani ?
Au trecut anii, multe cărţi le-am uitat, de altele îmi amintesc în amănunt. Personaje, întâmplări, destine, toate sunt adunate între paginile cărţilor citite cândva. O vreme nu am mai avut timp să citesc aşa mult. Simt acum că acel timp în care nu am citit este un timp pierdut. Şi este. O carte citită cu plăcere s-a dovedit pentru mine a fi întotdeauna un bun prilej de a uita de tumultul vieţii cotidiene.
Mă uit în jurul meu şi mă întreb: câţi, oare, din oamenii pe care îi întâlnesc în fiecare zi, pe stradă sau la servici, au mai citit o carte ? Am întâlnit tineri care fac un titlu de laudă din faptul „eu nu citesc, poate mama...”. Păcat, unele cărţi trebuie citite acum, la 6, 7, 8 ani, altele la 15 şi tot aşa, fiecare carte la timpul ei. Poate greşesc eu când spun “trebuie”, lectura nu e obligatorie pentru nimeni, nici măcar pentru şcolarii care caută pe internet sintezele necesare la examene. Chiar aşa, în anii internetului şi a televiziunii digitale cu zeci de canale, cine mai are timp să citească ? Alţii adună cărţile în bibliotecă doar pentru a le avea, am văzut volume scumpe, ediţii de lux, cumpărate la metru cub, doar pentru că dau bine într-o bibliotecă. Ce folos ?
Intenţionam să fac o listă aici cu cele 100 de cărţi pe care eu cred că merită să le citeşti într-o viaţă, dar am renunţat repede, deşi majoritatea le puteam scrie din memorie. Nu vreau să influenţez pe nimeni, las fiecăruia plăcerea şi surpriza de a-şi descoperi comorile ascunse între rafturi. Eu le-am găsit, le-am pus deoparte şi voi încerca să le parcurg, pe rând, fără grabă.
Apreciez din toată inima iniţiativa ziarelor Adevărul şi Jurnalul Naţional de a oferi săptămânal, la preţuri mai mult decât accesibile, cărţi ale literaturii române şi universale. Bravo ! Sper ca îndemnul “Citeşte !” să deschidă multor români dorinţa de a se apleca asupra paginilor unei cărţi.
Loading...