luni, 24 decembrie 2007

Inventatorul

Reuşi să termine toate calculele, dar rezolvarea problemei îi luase puţin mai mult timp decât preconizase. Zâmbi satisfăcut, revăzu rezultatele, ajunsese la soluţia corectă. O lună de muncă asiduă, multe frământări şi nereuşite de moment, piedici de tot felul, dar e gata, în sfârşit e gata. "Iată ce înseamnă să reuşeşti" îşi spuse în gând şi închise ochii pentru o clipă .... se gândi ... departe.
Lucra pentru o agenţie guvernamentală, proiectele veneau unul după altul, abia reuşea să termine unul, că imediat primea altul care necesita o rezolvare imediată. Era aşa de obosit, nici nu mai ţinea minte de când nu mai plecase la munte cu familia, sau...chiar de când nu mai ieşise din casă. Lucra necontenit de luni de zile, poate un an, cine mai ştie ? Toţi se bazează pe cunoştinţele lui să rezolve problemele. I s-a spus că sunt de importanţă crucială pentru naţiune, poate pentru omenire...Vorbe, numai vorbe, sigur, este recunoscut ca mare inventator şi om de ştiinţă. Privi în jurul său, pe pereţi sunt toate diplomele lui. Un val de căldură plăcută şi satisfacţie îl cuprinseră, da, acolo e munca lui, rod al numeroaselor nopţi nedormite şi, de ce nu, al inteligenţei sale.
Pe birou, pozele fetiţei şi soţiei, surâzătoare, aşa cum le ştia dintotdeauna. Şi, totuşi...ceva se schimbase cu ele de la accident. La această amintire îl străpunse un fior rece, rememoră înfrigurat momentele de coşmar când derapase cu maşina pe o pantă a unei şosele de munte, în iarna aceea voiau să ajungă la cabana fratelui său. Impactul cu parapetul de beton a fost deosebit de puternic, s-au răsturnat de câteva ori, iar el şi-a pierdut cunoştinţa. S-a trezit mai târziu pe un pat de spital când doctorii i-au spus că vor face orice să îl salveze fiindcă toţi au nevoie de el, pierderea sa nefiind o opţiune. Îşi simţea trupul zdrobit sub greutatea maşinii, dar avea încredere în echipa medicală, ştia că sunt cei mai buni.
În spital au început visele. Fiecare operaţie era urmată de vise, unele plăcute, altele coşmaruri, din care se trezea acoperit de o transpiraţie rece. În spital reuşi să afle câte ceva de soţie şi de fetiţă. Toţi au refuzat să-i spună despre situaţia lor reală, repetându-i necontenit că el este principala prioritate a echipei, că viaţa lui contează cel mai mult. Ele erau bine, l-au vizitat de câteva ori, dar mult mai târziu, când starea lui de sănătate i-a permis acest efort. Observă de la început ceva schimbat la ele când l-au vizitat. Suportase prea multe operaţii, însă începuse deja să se refacă. Încercă să-şi amintească momentul accidentului, trecuseră doi ani, poate trei, cine mai ştie...?
Şi iată-l acum: refăcut complet, cu o putere de muncă extraordinară, cum nu avusese niciodată în carieră. Dintotdeauna a fost pasionat de ştiinţă, din liceu crease fel de fel de aparate care, în scurt timp, au atras atenţia conducerii. A fost trimis la cea mai bună universitate tehnică din lume, parcursul său ca student fiind unul sclipitor. În facultate îşi cunoscuse şi soţia, a fost dragoste la prima vedere. S-a angajat imediat după licenţă la această agenţie guvernamentală, dar a lucrat şi ca profesor şi cercetător în diferite proiecte, ori de câte ori i-a fost solicitată părerea. Reuşea întotdeauna să rezolve chiar şi cele mai dificile probleme, soluţiile sale fiind subiectul a numeroase articole şi cărţi. Recunocut pe plan naţional şi internaţional, ajunsese în apogeul carierei când a avut acel accident cumplit.
Şi-a revenit şi are din nou multe proiecte în lucru, însă ştia că în ultima vreme îşi neglijase familia. De multe ori a zis că acesta e ultimul proiect, că îşi va lua o vacanţă, că se va odihni, că va încerca să-şi reapropie soţia şi fetiţa. Plecate de ceva vreme la o soră a soţiei, ţinea destul de rar legătura cu ele, însă le auzea din când în cînd vocea din cele câteva înregistrări pe care le aveau împreună.
Se ridică de la birou şi gândi că ar trebui să se culce, mâine trebuie să primească un nou proiect important. Aproape în fiecare noapte visa....cele mai multe vise fiind cu familia aflată departe, se vedea pe pârtia de schi alături de fetiţă sau pe ringul de dans strângând în braţe trupul subţire al soţiei. Ce dor îi era de ele, da, trebuie să le vadă cât mai curând. Dar mai are câteva proiecte şi apoi vor pleca împreună în vacanţă. Se simţea aşa de singur în toată casa aceasta mare. Tresări...crezu că a auzit o uşă deschizându-se. Privi în josul scărilor, ascultă cu atenţie, dar, desigur, i s-a părut. Înainte de culcare lua întotdeauna cina, cineva venea în timpul zilei şi îi pregătea masa, fără să îl deranjeze. Aşa era şi în seara aceasta, mâncarea îl aştepta caldă pe masă. Se aşeză, începu să manânce din excelentele preparate culinare, apoi gândi zâmbind: "Măcar cu bucuria asta am rămas".
Cei doi bărbaţi închiseră uşor uşa în urma lor, apoi cel mai în vârstă aprinse o lumină difuză de pe perete. Aşeză servieta pe masă şi se apropie de aparate, făcând un semn discret tânărului: "Să nu vorbeşti tare, cred că ne poate auzi". Tânărul se conformă, rămase în centrul camerei şi îşi privi tatăl cum injectează diferite substanţe în tuburile conectate la vasul în care se afla creierul, apoi îndrăzni să-l întrebe: "Ce faci tată ? Ce este cu aceste injecţii ?". "I-am adus cina şi îi pregătesc ceva frumos să viseze până când cei de la Centru vor decide să-i implementeze din nou familia în viaţa sa.". "Păi, tată, asta nu este viaţă, îi ţineţi creierul legat de aceste aparate să lucreze pentru voi. Nu are şi el dreptul la o decizie în acest sens ?". "Ba da, fiule, ar trebui să aibă, dar el este cel mai important inventator din ultimii 200 de ani de când Centrul nostru îl are în grijă. Şi, nu uita, datorită lui poţi merge din nou". "Da, tată, ştiu şi îi mulţumesc pentru tot. De aceea am şi venit aici să îl cunosc personal...".

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ca tot nu e nici un comentariu...e tare domne povestioara..
Semnat: un/o fost/a coleg/a de birou :)

Anonim spunea...

interesant:) ar merge facut un filmulet cu o poveste ca asta..ai putea sa scrii ceva mai mult si sa insisti pe trairi la nivel senzorial, sa "vezi" lucruri, sa te joci cu focusul pe anumite amintiri...luminozitate/intensitatea trairilor, blur/departare..in fond creierul e cel care percepe, abia apoi corpul:)