sâmbătă, 2 august 2008

Eroul

Se simţea obosit...de când s-a început construcţia coloniei muncise aproape fără întrerupere. Forţa şi constituţia sa masivă l-au ajutat când a trebuit sa sape tunelele. A înlăturat de unul singur pietrele şi a scos pământul din galerii. Noaptea stătea de veghe, nimeni nu ar fi îndrăznit să treacă fără voia lui. Chiar regina a venit să-l vadă în câteva rânduri şi l-a asigurat de înalta ei preţuire. Umil şi supus nici nu a îndrăznit să o privească, dar ar fi făcut orice pentru ea. Însuşi regina i-a acordat atenţie lui, un simplu soldat din armata ei numeroasă. Ar fi putut să-l ignore şi să treacă pe lângă el, însoţită de alaiul său, iar pentru el ar fi fost de ajuns doar să se afle în preajma ei.
Privi în urmă galeria pe care o săpase, se opri câteva clipe să se odihnească când cineva dădu alarma. Un fior îl pătrunse, ştiu că a sosit momentul în care aveau cu adevărat nevoie de el, părăsi în fugă reţeaua de tunele şi se îndreptă spre ieşirea din colonie.
Nu cunoştea încă gravitatea pericolului, dar reuşi să afle că sunt atacaţi. Întrebase şi dacă regina e în siguranţă, însă nimeni nu i-a dat un răspuns. Încărcaţi cu alimente şi urmaţi de copii, toţi ai săi fugeau din calea atacatorilor. Majoritatea s-au îndreptat spre palat, alţii spre galeriile săpate adânc în pământ şi de acolo, poate, spre ieşirile secrete. Îi înţelese, ei nu erau soldaţi, puteau să se teamă, dar pentru el acest sentiment nu trebuia să existe, avea datoria să lupte şi să-şi apere regina. Poate că în acest moment ea îşi punea toate speranţele în forţa şi dăruirea sa, nu avea să o dezamăgească.
În faţa sa, aproape de intrare, îşi observă camarazii aşezaţi pe mai multe rânduri. Fiecare trebuia să păşească numai înainte, nici un pas înapoi. Vor lupta, fără teamă, fără ezitare. Aşa au fost crescuţi, să fie soldaţi, acesta este destinul lor. Curând îi va veni şi lui rândul, fără îndoială. Se va teme ? Va fugi ? Nu, va lupta, chiar dacă îşi va pierde viaţa, un sacrifiu neînsemnat în apărarea reginei sale.
Recunoscu atacatorii şi se linişti puţin, îi cunoştea prea bine, în nenumărate rânduri le iscodise obiceiurile şi modul de comunicare. Se înţelegeau între ei prin strigăte răguşite şi fără sens. De fiecare dată i se părură inferiori şi dezordonaţi, colonia lui era, desigur, mai avansată, bazată pe o ierarhie riguroasă şi ordine strictă care păreau să le lipsească celorlalţi. Niciodată nu le-a dat foarte mare atenţie, i-a tolerat alături de colonie fiindcă în câteva rânduri le intrase în case pentru a lua alimentele de care au avut nevoie. Nu a întâmpinat nici o rezistenţă, probabil teama îi făcea să se ascundă de fiecare dată.
Dar acum, aceşti primitivi, au îndrăzneala să atace colonia, să pună în pericol viaţa reginei. Păşi înainte hotărât să îi respingă. Îşi privi camarazii, unul lângă altul, mulţi, întunecaţi şi hotărâţi ca el. Nu vor pierde lupta, acum era sigur de asta.
Ar fi atacat chiar acum, dar trebuia să aştepte. Încă un pas. Rândul din faţa sa se desfăcu şi se pregăti. Ieşiră şi înconjurară inamicii, îi loviră cu putere, apoi se retraseră. În sfârşit, calea îi este liberă, făcu un pas înaintea rândului său şi muşcă puternic paiul întins. Într-o clipă picioarele sale părăsiră solul, fiind ridicat în aer de o forţă incredibilă...
Femeia ieşi pe treptele casei uitându-se după cei doi copii: ”Andrei, Paul, unde sunteţi ? Haideţi la masă, v-am chemat de acum 10 minute, se răceşte mâncarea. Spălaţi-vă mâinile şi aşezaţi-vă....Andrei, iar eşti plin de praf. De unde veniţi ? Sper că nu aţi ieşit în stradă”. “Nu, mamă, am fost în curte, am găsit un muşuroi de furnici şi ne-am jucat cu ele. Am căutat să prindem regina, cică îţi poate îndeplini orice dorinţă, aşa spune povestea bunicii. N-am găsit-o, dar, uite, am prins una mare. Erau mai multe, dar noi am luat-o numai pe asta”. Copilul ridică paiul de capătul căruia era agăţată o furnică şi i-o arătă mamei. “Andrei, du repede furnica afară, nu vreau să le obişnuim la noi în casă, hai, repede”.
Băieţelul coborî de pe scaun, întoarse cu grijă paiul pentru a vedea mai bine furnica, apoi, sub privirile încruntate ale mamei, îi dădu drumul în iarbă şi se întoarse la masă.
În seara aceea, departe, undeva sub pământ, regina furnicilor şi supuşii săi au primit emoţionaţi vestea respingerii atacului inamic, dovadă a curajului şi dăruirii unuia dintre ei. Un nou erou se ridicase din mijlocul lor. De acum erau în siguranţă…

Niciun comentariu: