Mi-e dor

Dorul...un cuvint si, mai ales, un sentiment asa de greu de definit si de inteles. Fiecare dintre noi poate spune "mi-e dor...". Acest dor se leaga de o amintire placuta, de o persoana draga, de ceva pe care l-ai avut cindva si pe care acum nu il mai ai. De cineva pe care iti doresti, poate cu disperare, sa il vezi, sa il asculti, sa te bucuri de prezenta lui, sa ii simti atingerea si parfumul. Toti am avut in viata momente frumoase de care ne amintim acum cu drag si de care...ne e dor. Au trecut prin viata noastra intimplari extraordinare, persoane iubite, momente speciale, de neegalat. Privite citiva ani mai tirziu aceste momente sau persoane capata o aura de mit, imaginatia noastra le transpune in modele, pe care, fie ca vrem, fie ca nu, le cautam in prezent. Spun: "mi-e dor de....", acel "ceva" care imi lipseste nu poate fi atins sau egalat acum. Sau, chiar daca incerc acum sa le recreez, nu mai au acel "gust" unic de la inceput. Ma gindesc....imi este dor de asa de multe lucruri, unele marunte, nesemnificative pentru un strain, dar intiparite adinc in sufletul meu: de zilele de iarna ale copilariei mele, de tortul cu ciocolata, de bunica care facea focul in soba, de mirosul fumului de carbune si de lemn de brad, de nuvelele rusesti cu iepuri, ursi si copii a caror bucurie simpla o reprezenta un mar rosu, de prietenii din trecut, alaturi de care ziua nu se mai sfirsea, de anii de scoala in care m-am format, de mama care avea atita rabdare sa ma invete tot ce a stiut, de zilele lungi de vara in care lumea era a mea, de anii liceului, a caror frumusete si unicitate abia acum o realizez, de anii facultatii, de emotia primului interviu, de prima zi de servici, de muntele inzapezit pe care il urcam la 23 de ani, de o anumita prietena alaturi de care am trait momente minunate, unice, cind amindoi parea ca aveam o singura inima, rupta acum din prea mult orgoliu, de bucuria primei carti tiparite, de serile de vara petrecute la mare sub luna plina in Vama Veche sau Costinesti, de pomul de iarna si florile inghetate sadite pe geamuri, de primul ghiocel al primaverii, de prospetimea lalelelor si narciselor, de gustul dulce al caiselor, de cintecul gugustiucului......Ce simplu este sa te bucuri de toate atunci cind ai ocazia. Se spune ca timpul are valoare fiindca ne ramin amintirile. Unele sunt dulci, altele sunt amare si te sfirsesc, te coplesesc prin neputinta de a face ceva, de a indrepta ce a fost gresit. Trecem repede prin viata si nu apucam sa ne bucuram pe deplin de ce este in jurul nostru, alergam prea iute si suntem prea ocupati sa observam verdele ierbii si albastrul cerului senin, sau dulceata fructului care iti umple sufletul. Fericirea nu sta, adesea, in banii si relatiile pe care le avem, ci in acea stare sufleteasca de implinire, de virtute, de iubire pentru tot ce este frumos, bun si cald in viata noastra. Gindeste-te cititorule, opreste-te putin din alergarea ta, spune, de ce ti-e dor ? ....