miercuri, 14 noiembrie 2007

Zi de pescuit in august

Ne hotarim de cu seara sa mergem la pescuit. Miine, deci, pe balta la L...*, pe mina domnului T...*. Buuun...impreuna cu G...* adunam ceva rime, cumparam ata, plumbi si plute si stabilim ca dimineata la ora 3 sa ne trezim. Cum ? La ora 3 ? Hai mai..ca e prea devreme...Cum adica e devreme ? Pina ajungem acolo se face 4...pai se face ... dar e inca intuneric...Ete, na...e intuneric, deci la 3 trezirea si imediat plecarea. Bineee. Seara ultimele pregatiri. Injgheb de o mamaliga din gris cu apa si cu lapte, fara malai ca...n-am, renovez cumva vechile bete de undita, caut geanta cu restul sculelor, trec repede in revista daca n-am uitat ceva...Dau sa ma culc...pai e doar 12 noaptea, cum sa pot eu dormi acum ? Hm...nu e in sensul firii sa ma culc acum...stau, ma foiesc stinga - dreapta...la un moment dat ma prefac ca adorm, poate ma autopacalesc. Da' de unde...gindesc ceva...ma uit la ceas...of...e ora 1. Pai ce sa ma mai culc, peste 2 ore oricum ma trezesc. Inchid lumina, pina la urma se pare ca adorm....ce bine e...Dar stai..suna alarma telefonului...e ora 3. Ma intind in zadar dupa telefonul care suna enervant...haha, degeaba, nu e linga mine, e pe masa...ma ridic, ajung la el, si realizez ca...totusi...trebuie sa plec la pescuit. Imi iau in graba toate ustensilele, la poarta sunt asteptat de G...* care bodogane: gata mah azi...ai binevoit in sfirsit sa te trezesti ? Ma uit la ceas...de fapt incerc sa vad cit e ora...intorc mina astfel incit iluminatul stradal sa lumineze cadranul...hm..are dreptate, e si 15 minute, am intirziat. Plecam...el conduce, eu motai...el motaie, eu inghet de frica, ii propun sa mai conduc si eu..lasa mah, ca imediat ajungem. Asa si este...gata, uite balta, ce bine e sa fii printre primii sositi...de fapt, stai, refomulez, sa fim singurii sositi. Afara inca bezna, greu sa alegi un loc bun, nu vezi nici apa. Oricum, suntem pe balta partidului P...*, ce conteaza altceva ? Deschid usa masinii, cobor, fac citiva pasi...cu roiul de tintari dupa mine...astia nu au somn oare ? Reintru in masina impreuna cu jumatate de roi. Incepem discutiile: de ce i-ai lasat sa intre, deschide tu geamul sa-i scoatem, stai sa aprindem tigara ca-i gonim. Pina la urma se mijeste de ziua, intindem unditele si incepem aventura. Pina in 10 merge treaba bine: eu prind de doua ori mai multi pesti decit el: eu 4, el 2...hm...si sunt mari, incape fiecare pe o frunza. Eh, e tot timpul, pina dupa-amiaza mai este. Pina la 12 suntem multumiti, incepem sa prindem si la lanseta. Trece nenea cu plata: buna ziua, buna ziua, stiti...noi suntem din partea domnului T...*...aaa...sigur, sa traiti, stiam ca veniti, am fost anuntat aseara...stati bine aici, v-as recomanda un loc mai bun pe un ponton, e chiar aici in stufaris..., nuuu...multumim, ne-am obisnuit aici, avem astea intinse, dureaza, stiti, sa le stringem...ati prins ceva ? .... ne uitam unul la altul si ne pufneste risul...daaa...sigur ca am prins...bine, pai...fir intins, daca aveti nevoie de ceva sunt la cabana...da, da, multumim....Pleaca nenea, noi raminem...mai trece vreo juma de ora, apare iar nenea cu o galeata de peste....vaaaiii..pentru noi ? Da, sigur ca da, cu complimente din partea domnului T...*, nu se poate, nu putem primi, ce dragut, ia da mai G...* plasele alea sa punem pestii, nu e frumos sa-l lasam pe dinsul sa astepte cu galeata in mina linga noi. Ne uitam la ceas, de fapt...vorba vine...soarele ne topeste...ti-am spus eu mah sa iei umbrela aia, tu nu ca nu incape in portbagaj...cum adica nu incape ? Pai L...* are portbagaj mare de 510 l, pai o fi avind dar ala e volumul, ea nu incape pe lungime. Hai sa mergem...in fine, are gura de aur...haidem, stringem repede, multumim paznicilor si pornim iar la drum cu gindul ca data viitoare sa-i omenim macar cu o sticla de tuica. Impartim pestii...deja ce am prins noi e joaca de copii pe linga ce am primit...eh, lasa ca lui Ciripica (motanul) o sa-i placa aia mici. Spre ora 2 suntem acasa, bine c-am avut aer conditionat in masina...uf...ce de peste ati prins zice vecinul de peste gard... Nu-i asa ?...Zic eu si ma umflu in pene...nu-i asa ?

* - Toate numele L, G, T, L, intilnite in acest "entry" sunt strict secrete, urmind a fi facute publice dupa 50 de ani, in 2057 ;-)

Niciun comentariu: